Am citit acu’ ceva timp o chestie care mi-a placut. azi, intamplator, am ajuns iar pe pagina respectiva. adica aici.

Copila blonda scrie:

“Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le ard gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri. Pe vremuri, băieţii cereau permisiunea tatălui de fată s-o scoată la plimbare, azi fetele cer băieţilor să-şi scoată cu talent pantalonii. Mai demult, tinerii făceau curte şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ. Într-o vreme se purta cerutul de nevastă cu inel şi un genunche îndoit, azi se poartă burţile la gură şi ambii genunchi îndoiţi, dar pe scaunul ginecologic. Şi atâta “împinge, împinge”, de ea se trezeşte cu 20 de kile în plus şi el, cu inelul pe deget.

Suntem extrem de moderni, voiam să zic. Şi, am demonstrat că am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat). Am şi eu o mică cerere în tot acest sistem post-modernist şi ultra-optimizat al societăţii 2009, se poate?

Vreau să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate mă gândesc eu la ceva neortodox. Vreau să te sun când mi s-a blocat volanul la maşină şi nu mai ştiu formula magică pentru antidot. Vreau să mă chemi la film marţi seara şi să nu mă bănuieşti că merg în ideea că poate o ieşi ceva. Vreau să te iau la patinoar pentru că nu ştii cum arată unul. Şi e păcat pentru viitorii tăi copii :p Vreau să ne întâlnim în poveşti şi sensuri de cuvinte, să râdem în parcuri şi să petrecem timpi. Se poate să îmi placă mult mintea ta, dar să nu te vreau în inima mea. Sau nici în aşternutul meu.

În fine. Înţelegeţi mesajul. Ce nu înţeleg eu e răspunsul.

Nu mai vreau să fiu nici fată, nici băiat. Pentru că sunt mai mult decât sexul meu din buletin.”

[nu intentionam sa povestesc, dar m-am hotarat sa scriu despre dupa ce-am citit aici si aici ]

sa zicem ca ajunge moldoveanu’ [ nascut, crescut in Iasi  ] in Bucuresti. nu e prima data, cunoaste locurile si stie cum functioneaza lucrurile. lasa masina in nord ca sa nu stea in trafic si ia metroul spre Unirii ca deh, daca si asa a ajuns pana in Bucuresti “cu trebi”, sa mearga “oleaca pi shentru”.

in metrou, se asculta manele la mobil la maxim. ascultam si noi ca na…nu ne punem cu bucurestenii la ei acasa. se folosesc expresii din seria “esti pe felie” sau “esti barosan”. ne abtinem. mergem mai departe. explic alor mei ca nu mai avem mult pana  coboram [din fericire]. “urmeaza statia piata unirii”. perfect. afara e cald, perfect pentru plimbare zic.

sus, in piata, agomeratie. nu-i nimic, mergem spre casa poporului. aglomerat.  dar ciudat este observam la toti caracteristii comune: lanturile, culoarea pielii, hainele cu nume de firme stalcite, semintele scuipate pe strada, sclipiciul, vocabularul. si-s multi. si in paranoia mea de provincial mi se face frica sa merg pe strada. chiar daca e centrul orasului, chiar daca nu sunt singura. totusi, nu abandonez telul. ajungem la destinatie si e si mai aiurea. concert. un tip canta ceva cu “fata de la tara”. evitam zona. inconjuram. scot camera si o tin strans. fac 2-3 poze cu “obiectivul turistic”. din fata, din spate, din stanga si din dreapta vin valuri de omuleti, “bucuresteni”, toti se incadreaza in aceeasi tipologie. isi aduce tata aminte ca a vazut la stiri ca e ziua romilor.

dar…prea tarziu, plimbarea a fost stricata [daca stiam ramaneam in herastrau si era de 10 ori mai bine]  si perceptia noastra despre bucuresti s-a format: e  plin de tigani. si nu numai. urmeaza partea a 2a.

mergem in carrefour langa piata unirii. cumparam un ice tea pentru drum. vreau sa ies pe unde am intrat[pentru ca drumul cunoscut e cel mai scurt], dar o domnisoara binevoitoare ma indruma sa ies “pe stanga cu liftul sau pe dreapta pe scari”. a uitat sa-mi spuna ca liftul e stricat si ca pe scari sunt excremente de om, de caine si de ce-or mai fi si un miros pe masura. parca eram in “blocul fantoma” [pentru cei care-l stiu] sau in vreo cladire parasita de la marginea orasului. si ma enervez. si ma gandesc ca-s in centru’ capitalei. si-o injur pe aia care m-a pus sa merg pe acolo prin locurile alea unde nici boschetarii n-ar dormi [si eu nu injur de obicei]. si mai adaug o idee la parerea mea despre bucuresti: mizerabil.

si nu cred ca e de vina complexul de provincie pentru parerea pe care mi-a facut-o duminica capitala.  sau nu neaparat orasul, ci oamenii pe care i-am intalnit.

dar stiu ca a fost doar o serie de coincidente proaste si incerc  sa nu generalizez.

si ajung in iasi. si mi se pare si mai superb decat inainte de a pleca. si lumea nu intelege de ce le tot zic ca “e superb orasul in sear’asta”.

am primit zilele trecute un link de la iudita[care la servici lucreaza, DA? nu citeste bloguri sau se uita pe youtube cu colegii :-" ] … si ne-am amuzat noi intre noi in birou, dar pentru ca vine “ziua barbatului” [oricand o fi, nu ne pasa :-" ] am zis sa le fac cadou articolasul asta sa se amuze si ei putin. si sa nu va aud ca nu v-am dat nimic :-@

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti?

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre’ sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel. spune-mi ceva frumos si te las :-S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? (

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile „Ma iubesti?” si „Cat de mult ?”, iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisit, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

13. Dezorientarea in spatiu. Pentru ca, dupa 30 de minute de explicatii, tot n-am inteles cum se ajunge intr-un loc in care am mai fost macar de doua ori.

14. Intarzierile. Pentru ca, daca ei intarzie patru minute, sunt nesimtiti si nu ne respecta, iar daca noi intarziem 30 suntem printese.

15. Curele de slabire. Pentru ca ii plictisim cu ale noastre, iar daca se intampla sa ia si ei un kil in plus, in frigider nu se va mai gasi decat iaurt.

16. Mama. Pentru ca ne apuca migrenele de cate ori trebuie sa bifam o vizita la a lor, dar ii trimitem s-o ajute pe-a noastra sa care sacosele cu gogonele de la piata.

17. Baia. Pentru ca le oferim mereu o baie supraaglomerata de cosmeticale de-ale noastre pe care n-au voie s-o ude cand fac dus.

18. Hainele. Pentru ca oricat s-ar stradui sa se imbrace civilizat si ingrijit, noi tot mai gasim ceva de comentat.

19. Telefonul. Pentru ca daca ne suna doar de doua ori pe zi, tragem concluzia ca nu ne iubesc suficient, iar daca ne suna de trei ori se cheama ca ne bat la cap.

20. „Vreau asta si o vreau acum!”. Pentru ca, daca le cerem un CD rar pe care ei sunt nevoiti sa-l comande unui prieten din America, ni se pare ca nu sunt in stare sa ne indeplineasca imediat o dorinta, deci nu-i interesam, deci nu mai vrem nici un CD.

21. Transferul de vinovatie. Pentru ca, desi nu le-o spunem explicit, reusim intotdeauna sa-i facem sa se simta vinovati de faptul ca noi am busit masina, intr-un moment in care ei erau plecati din tara.

22. Logoreea. Pentru ca ne ia 20 de minute sa le comunicam o informatie care, in mod normal, ar putea fi transmisa in maximum 10 secunde.

23 -1480. Pentru multe alte motive pe care le puteti adauga voi, ca eu m-am plictisit si nu ma mai pot concentra.

PS> imi place cum scrie Simona Tache. try it

… citim despre bloguri la alex si la catalin …

…ascultam colinde la andrei …

…avem iar criza cu dioxina…

… iar eu… eu ma bucur inca de cadourile de la mos neculae  8->

…si toti asteptam zapada…

in Zile si Nopti, http://www.zilesinopti.ro/index.php?m=2&oras=23&sp=6&art=1321

……………………………………………..

Prietenie pe muchie de… timp!

Data: 2008-07-16

autor: Alina Cojocaru

E din ce in ce mai dificil sa-ti gasesti prieteni adevarati sau mai bine zis, durabili. Nu exista o cauza pentru care timpul ne este de cele mai multe ori dusman, e pur si simplu o stare de fapt. Ne schimbam o data cu trecerea anilor si invatam sa apreciem familia mai mult in detrimentul prietenilor. Imi amintesc ca in liceu ce spunea colega mea de banca era lege si mi se parea ca ce spune mama e pura rautate. Acum, dupa ani si dupa multe dezamagiri, am ajuns la concluzia ca e din ce in ce mai greu sa te bazezi pe cel pe care-l consideri prieten.

Intodeauna exista doua parti in fiecare poveste si nu ar trebui sa afirmam niciodata ca a noastra e cea mai buna. E drept, parca la noi e mai greu pentru simplul fapt ca nu putem fi decat subiectivi. E ciudat ca nu putem trece decat foarte greu peste o dezamagire si ramanem mereu cu durerea pierderii celui alaturi de care am impartit bucurii, necazuri, barfe si distractii. E si mai dificil sa te obisnuiesti sigur, fara cineva caruia sa-i povestesti ce ti s-a intamplat ieri sau cu ce te-a suparat iubitul azi.

Toate au insa o finalitate pe care nu o putem controla. Cel mai greu e cand simti ca ai dat totul si mai ales ai impartit o parte din sufletul tau cu cineva. Nu e usor sa ne dezvaluim, nu e ca o discutie in tren cu un necunoscut caruia poti sa-i povestesti ce vrei pentru ca nu te vei mai intalni vreodata cu el. Nu e nici macar ca intr-o relatie sentimentala unde din dorinta de a cuceri, accepti compromisuri ori incerci sa fii altcineva. Cu un prieten e altfel. In momentul in care hotarasti ca poti avea suficienta incredere in el, ii spui tot.

E ca la poligraf, te cunoaste si nu poti fi decat sincer pentru ca altfel isi va da seama sau tie iti va fi greu sa te mai intalnesti cu el de rusine ca ai inventat fapte sau stari. Prietenia e mai mult decat o conventie sociala in care doi oameni hotarasc ca se inteleg bine si ar trebui sa se numeasca amici. E un sentiment pe care-l traiesti si care ar trebui sa vina natural. Nu ar trebui sa existe pretentii, asteptari sau indatoriri. Fiecare om insa reactioneaza dupa cum este format si din nefericire, nu ne putem intelege perfect unii cu altii ori pentru ca suntem prea asemanatori ori pentru ca suntem prea diferiti. Inevitabil ajungem la certuri sau chiar punem punct unei prietenii care vrea prea mult de la noi.

Motivele pentru care recunoastem la un moment dat ca ne-am distantat sunt multiple, dar cred ca cel mai grav e atunci cand renunti la prietenul tau de o viata pentru a fi cu cineva pe care-l cunosti de o luna. Cu siguranta nu exista comparatie intre iubire si prietenie doar pentru ca primul sentiment poate fi trecator si al doilea poate dura o viata de om. Cred ca atunci cand vom inceta sa mai punem etichete pe sentimente vom sti sa apreciem oamenii – pe cei noi care intra in viata noastra si deopotriva, pe cei vechi care ne-au fost alaturi mereu.

Tu ce fel de prieten esti?