
Archive for the ‘Uncategorized’ Category
Statusurile zilei
Scris de Ana-Maria pe noiembrie 4, 2009
*Ciprian
*Simo
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »
***
Scris de Ana-Maria pe noiembrie 2, 2009
In aceasta perioada, in care se crede ca exista o scurtatura pentru orice, cea mai importanta lectie care trebuie invatata e ca drumul cel mai dificil este, pe termen lung, cel mai usor.
Henry Miller
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu »
De ce si cum
Scris de Ana-Maria pe mai 6, 2009

Ultima intrebare “trendy” care tot apare pe bloguri, prin concursuri si mai ales la seminarul de new media si apoi azi la curs personalizata: “domnisoara Ana-Maria, dumneavoastra de ce aveti blog?”
Primul raspuns care mi-a trecut prin cap a fost: “uite de aia, ca vreau eu >:P”
Apoi am incercat sa-i explic lu’ nenea ca e un loc unde adun lucurile care-mi plac si care faciliteaza comunicarea acestor “chestii” care pot fi adunate aici. e o chestie de “share”. si-am mai zis noi [unii] acolo cateva chestii. printre care o colega a zis ca m-a cunoscut mai bine prin blog. that’s good, tinand cont ca imi vad colegii destul de rar.
acum am posibilitatea sa detaliez:
unii, care nu au privilegiul sa vorbeasca foarte des cu mine din motive absolut obiective [;;)], au aflat de aici ca-mi place grey’s anatomy si muzica lui cosmin, ca mi-au placut unele bloguri sau unele piese la un moment dat, ca lucrez in cel mai dragut loc (nu C11le propriu-zis e dragut, ci oamenii care populeaza birourile pe acolo
) [si mai multe care nu-mi vin acum in cap si nu ma uit in urma sa fac statistici] si azi … ca a devenit activ contul meu de twitter:P. adica… in loc sa dau massuri enervante cu un link, il pun aici, pun blogul la status si cine vrea intra si citeste… sau cei interesati ma au in reader. simplu, nu?
stiu. stiu teoria. stiu ce e un blog. dar nu vreau sa fac ceva doar pentru ca asa trebuie facut. e locul meu de joaca si adun aici ce si cand si cum vreau eu. cand am chef doar de youtube, problema mea. cand am chef de copy-paste a unor randuri care mi-au placut, tot. cand am chef de despicat firu’n 14, iar. aici pot sa fac pe-a copilu alintat, sa fac numai ce vreau eu.[nu ca in alte parti n-as incerca:P]
nu mi-ar face placere deosebita sa ma apuc sa scriu aici in fiecare zi ce fac, cat fac, cum fac, unde fac, cu cine fac, ce cuuuuul sunt eu ca am facut aia si aia si aia. ca le fac pentru mine si le povestesc celor carora intr-adevar le pasa. stiu, ar fi si mai frumos sa povestesc si aici ce mai fac….. stiu, macar poze din Franta sau de unde m-am tot plimbat in ultimul timp ar fi trebuit sa pun [inca nu e prea tarziu] … oricum, asta nu inseamna ca nu-mi place sa citesc la altii povestile lor.
btw, mai zicea cineva candva ca bloggeri sunt persoane carora le place sa se laude. probabil ca mie imi place sa ma laud cu ce-mi place. na. ce poti sa-mi faci?
anyway…. daca sunt pe net, am timp, imi place si cred ca le-ar place si celor care mai trec pe aici ocazional… si am chef de blog… iese un post nou.
that’s my blog. stiu ca nu e coerent. dar nici nu trebuie sa fie.
PS> azi o sa share cu voi ca am multe de citit, dar frec menta pe bloguri si twitter. trimiteti-ma la chestii serioase ![]()
PS2>hai! cine imi da un premiu?:D
Publicat în my freakin' things, new media | Etichetat: blog | 3 Comentarii »
pentru cei care sunt acolo :P
Scris de Ana-Maria pe mai 6, 2009
m-am bagat pe twitter sa vad pe viu ce-i cu el. nu stiu cat mai tine. o seara, o zi, doua, trei…mai mult. pana ma plicti insa, “va urmaresc” 8-}

Publicat în new media | Etichetat: twitter | Lasă un comentariu »
ne place, ne place
Scris de Ana-Maria pe februarie 26, 2009
Publicat în Uncategorized | Etichetat: chitara, cosmin vaman, de atatea ori | Lasă un comentariu »
.
Scris de Ana-Maria pe februarie 8, 2009
Just a little bit stronger
Just a little bit wiser
Just a little less needy
And maybe i’d get there.
Just a little bit pretty
Just a little more aware
Just a little bit thinner
And maybe i’d get there…
Clearly, clearly I remember
Hiking up my skirt
Asking for your time
Clearly, clearly I remember
Nervous if ever confronted
And questioning myself
Perhaps, perhaps if I got better
Perhaps if I challenged myself
Perhaps if I was
Just a little bit stronger
Just a little bit wiser
Just a little less needy
Maybe I’d get there…
Clearly, clearly I remember
Pulling up my skirt
Staring blank ahead
Clearly, clearly I remember
Days of useless crying
Almost feeling dead
Perhaps, perhaps if I was smaller
Perhaps, I could control myself
Perhaps….
fiecare intelege ce vrea. eu nu vreau sa mai inteleg nimic.
Sometimes reality has a way of sneaking up and biting us in the ass. And when the dam bursts, all you can do is swim. The world of pretend is a cage, not a cocoon. We can only lie to ourselves for so long. We are tired, we are scared, denying it doesn’t change the truth. Sooner or later we have to put aside our denial and face the world. Head on, guns blazing. De Nile. It’s not just a river in Egypt, it’s a freakin’ ocean. So how do you keep from drowning in it? [grey's]
Publicat în muzica & stuff, my freakin' things | Etichetat: ana-maria, freakin' things, gilmore girls, grey's anatomy, love, lumea in care traim, rory | 2 Comentarii »
Still sometimes we have to see for ourselves.
Scris de Ana-Maria pe februarie 6, 2009

“Remember when you were a kid and your biggest worry was, like, if you’d get a bike for your birthday or if you’d get to eat cookies for breakfast. Being an adult? Totally overrated. I mean seriously, don’t be fooled by all the hot shoes and the great sex and the no parents anywhere telling you what to do. Adulthood is responsibility. Responsibility, it really does suck. Really, really sucks. Adults have to be places and do things and earn a living and pay the rent… And still adulthood has it perks. I mean the shoes, the sex, the no parents anywhere telling you what to do. That’s, pretty damn good.” – Grey’s Anatomy, s. 1, ep. 5

“A couple of hundred years ago, Benjamin Franklin shared with the world the secret of his success. Never leave that till tomorrow, he said, which you can do today. This is the man who discovered electricity. You think more people would listen to what he had to say. I don’t know why we put things off, but if I had to guess, I’d have to say it has a lot to do with fear. Fear of failure, fear of rejection, sometimes the fear is just of making a decision, because what if you’re wrong? What if you’re making a mistake you can’t undo? The early bird catches the worm. A stitch in time saves nine. He who hesitates is lost. We can’t pretend we hadn’t been told. We’ve all heard the proverbs, heard the philosophers, heard our grandparents warning us about wasted time, heard the damn poets urging us to seize the day. Still sometimes we have to see for ourselves. We have to make our own mistakes. We have to learn our own lessons. We have to sweep today’s possibility under tomorrow’s rug until we can’t anymore. Until we finally understand for ourselves what Benjamin Franklin really meant. That knowing is better than wondering, that waking is better than sleeping, and even the biggest failure, even the worst, beat the hell out of never trying.” –Grey’s Anatomy, s. 1, ep. 6

“You know how when you were a kid and you believed in fairy tales? That fantasy of what your life would be. White dress, Prince Charming, Who’d carry you away to a castle on a hill. You’d lie in bed at night and close your eyes, and you had complete and utter faith. Santa Claus, the Tooth Fairy, Prince Charming, they were so close, you could taste them. But eventually, you grow up. One day you open your eyes, and the fairy tale disappears. Most people turn to the things and people they can trust. But the thing is, it’s hard to let go of that fairy tale entirely. Cause almost everyone still has that smallest bit of hope, of faith, that one day they’ll open their eyes and it will all come true.
At the end of the day, faith is a funny thing. It turns up when you don’t really expect it. It’s like one day you realize that the fairy tale may be slightly different than you dreamed. The castle, well…it may not be a castle. And it’s not so important that it’s happy ever after. See, once in a while, once in a blue moon, people will surprise you. And once in a while…people may even take your breath away.” – Grey’s Anatomy, s1, ep. 8

Publicat în my freakin' things | Etichetat: edi, freakin' things, grey's anatomy | 1 comentariu »
So you think I’m broken, fix me. ‘Cause I’m no quitter.
Scris de Ana-Maria pe februarie 3, 2009
nop, n-am patit nimic. doar am revazut secvente din episod [a fost azi la tvr] si mi-am adus aminte ca mi-a placut replica.
PS: Don’t wonder why people go crazy. Wonder why they don’t.
Publicat în Uncategorized | Etichetat: grey's anatomy | 2 Comentarii »
sesiunea mea
Scris de Ana-Maria pe ianuarie 27, 2009
pffffff…..
mai e putin pana departe
si uite asa e aproape gata si prima sesiune fara anca si kiri [dar cu flori' si cristina >:D< si mi-a mers bine]. dar… ce moment mai bun[ca doar mai am o carte juma' de citit si mai putin de 24 de ore
)] sa-mi aduc aminte de:
- primul examen din anul I [la "Fundamente ale comunicarii"] si de primul curs de logica [la care am intarziat, logic:D]
- invatatu’ in botanica in 3 de 1 iunie cand era plin de copii tipatori [ca doar casa n'aveam, nu?:D]
- vizitele nocturne la ancutza, pline de panica si de fursecuri, inainte de jumate dintre examene
- de examenu la sisteme [prietenii stiu de ce
)]
- de Balena – a doua casa
)
- de cautatul netului printre gunoaie =)))
- de notele puse la panarama sau de ghinioane….si …de ce nu, de norocul altor zile
- de telefoanele primite de la mama dupa> “ce-ai facut?” “eh, mama…..am luat 10 :-” “
- de noptile nedormite
- de dulcele somn de dupa
- de zecile de markere consumate si sutele de foi si fise colorate
- de sentimentul ca stiu orice mi-ar pica [care a disparut incepand cu anul II
]
- de zilele petrecute la biblio cu medicinistii
)
- de curatenia de care aveam chef oricand aveam de invatat sau de cheful deosebit de mess, entuziasm chiar
)
- de blogu’ de sesiune a lu’ ancutza
- de amfiteatrul MK cu lateralele blocate de dulapuri si examenele care nu se dadeau pe numere [kiri rules
]
- de trezitu cu 2 ore mai devreme “ca sa prindem locuri bune”
- de faimosul intarziat a lu’ ancutza [acum, constransa de imprejurari, e mai punctuala decat mine
) ]
- de cana cu garfield plina cu cafea
- de certuri si de zile pierdute
- de scosu gherutzelor – un sport nevinovat
- de “cursurile” din parcul Copou si Gradina Botanica
- de London
- de manifestarile ciudate de la bancomat cand venea bursa
- de visatul cu ochii deschisi la feti frumosi
- de alergatu’ dupa erasmusisti pe la cantina [conditie fizica, nu gluma
) ]
- de filosofat pe teme existentiale, stari depresive si incurajari la ore tarzii
- de povestile din copilarie pe intunric pan’ la 4 dimineata
- de iluzii, vise si dezamagiri
- de orele de consultanta online si offline
- de rasu’n/ cu lacrimi
- de cozile la xerox si scoaterea cartilor “ilegal” de la sala
- de esplanda cu boschetari si inghetata la 1 leu
- de zilele in care radeam ca proastele de orice si oricine
- de “fata, esti nebuna”
CUM sa nu-mi fie dor de ele? …….si acu’ imi vine sa fug la ancutza…. ca am o varza mare in cap…. but …No more hanging out cause we’re on a different track
inca…. sper ca maine nu e miercuri

Publicat în facu', my freakin' things | Etichetat: anca, cafea, cuza, examene, facultate, freakin' things, kiri, lumea in care traim, prieteni, sesiune, studentie | 1 comentariu »






